http://www.last.fm/event/1164912+Balkanfest
Balkan fest la Kiev :X
Harry Tavitian - Veche Balada din Balcani
Asculta mai multe audio Blog
Posts
Nu trebuie…
1 year ago
Ce vreau de ziua mea ( 6 decembrie )
http://www.last.fm/event/1164912+Balkanfest
Balkan fest la Kiev :X
Harry Tavitian - Veche Balada din Balcani
Asculta mai multe audio Blog
Comments
1
Filtrul sufletesc
Un artist este inzestrat ( desi termenul e impropriu folosit pentru ca uneori e un chin ) cu un demon creator.Acesta aduna elemente observate, date primite din exterior pe diferite cai ( vizual / auditiv etc ), le proceseaza si creeaza sentimente.Atunci cand sentimentele se aduna demonul preseaza sufletul sa se elibereze.Sa elibereze creatie artistica exact ca o caldare plina cu apa care da pe langa.Daca nu stii sa iti controlezi demonul si debitul de sentiment e posibil sa dai pe langa si s-o iei razna sau sa suferi.
Un muzician, pentru a putea transforma ceea ce simte in muzica placuta urechilor auditoriului trebuie sa isi foloseasca filtrul sufletesc.Daca iau o melodie trista si o cant ca si cum ar fi " Vine vine primavara " nu voi reusi sa transmit nimic.Vor fi doar sunete scoase din gat si atat.
Ca sa pot canta o melodie de dragoste trista atunci trebuie sa o simt.Trebuie sa ma gandesc la ce anume tristete imi inspira, sa mi-o asum, sa sufar inauntru si sa ma incrunt pentru ca apoi sa pot trece prin filtrul sufletului si sa iasa pe gat sunete incarcate de energie.Chiar daca cineva nu are ureche muzicala, va face diferenta intre cateva sunete scoase din gat si alte cateva sunete incarcate cu energie.Pentru ca energia isi atinge tinta indiferent de persoana.Poate cei mai putini spirituali sau mai ignoranti reusesc adeseori sa-si creeze un scut protector in jurul lor pentru a nu se lasa afectati de energie.
Ca sa pot canta o melodie vesela si sa emit energie atunci trebuie sa stiu sa ma inveselesc pe mine intai.Sa-mi umplu sufletul de bucurie si apoi sa transmit energia prin muzica pe care o cant.
Desi nu cred in multe lucruri paranormale .. cred in aceasta energie emisa prin muzica.Cred in ea pentru ca am simtit-o.Am testat-o.
Am avut ocazia si onoarea sa pot canta unei sali intregi de oameni si m-am jucat cu ei.Le-am transmis energie si mi-au raspuns.Am simtit raspunsul ca pe un ping reply ( pentru informaticieni ) ca pe un bumerang care se intoarce cu o energie mai mare decat atunci cand a fost aruncat.Energie cinetica parca.
In urmatoarele 2 filme veti vedea un scurt documentar despre Teodora Enache si Jhonny Raducanu in timp ce cantau publicului din New York.
Observati va rog atunci cand Teodora canta balada ( sfarsitul primei parti ) comportamentul ei.Nu e teatru.Ne e impus.Practic cantareata isi provoaca suferinta si placere in acelasi timp, isi umple asa cum stie mai bine sufletul de durere sau de bucurie pentru a putea transmite mesajul cantecului.
Observati cum tine microfonul.Cum se incrunta.Cum transpira si cum mangaie microfonul.Nu radeti.E cel mai apropiat lucru pe care il poate atinge pentru a-si descarca mici explozii de emotie.Si eu am patit sa cant si sa strang pumnii foarte puternic sau sa strang pantalonii de pe mine pentru ca erau cel mai apropiat lucru pe care il puteam strange.
E un reflex la mine.Cand eram mic .. mama ma ducea la doctor ( nu mai stiu daca dentist sau alt doctor ) si cand ma durea ma punea sa-i strang mana tare tare ca sa nu ma mai doara.Si subconstientul meu a retinut ca atunci cand ceva doare ( si nu neaparat fizic ) trebuie sa strang ceva ca sa trec peste.
Vorba multa .. saracia omului.
Cer mii de scuze pentru incercarea de a pune in cuvinte un sentiment.
"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" dar as vrea sa inteleaga si altii.
Part 1
Part 2
Un muzician, pentru a putea transforma ceea ce simte in muzica placuta urechilor auditoriului trebuie sa isi foloseasca filtrul sufletesc.Daca iau o melodie trista si o cant ca si cum ar fi " Vine vine primavara " nu voi reusi sa transmit nimic.Vor fi doar sunete scoase din gat si atat.
Ca sa pot canta o melodie de dragoste trista atunci trebuie sa o simt.Trebuie sa ma gandesc la ce anume tristete imi inspira, sa mi-o asum, sa sufar inauntru si sa ma incrunt pentru ca apoi sa pot trece prin filtrul sufletului si sa iasa pe gat sunete incarcate de energie.Chiar daca cineva nu are ureche muzicala, va face diferenta intre cateva sunete scoase din gat si alte cateva sunete incarcate cu energie.Pentru ca energia isi atinge tinta indiferent de persoana.Poate cei mai putini spirituali sau mai ignoranti reusesc adeseori sa-si creeze un scut protector in jurul lor pentru a nu se lasa afectati de energie.
Ca sa pot canta o melodie vesela si sa emit energie atunci trebuie sa stiu sa ma inveselesc pe mine intai.Sa-mi umplu sufletul de bucurie si apoi sa transmit energia prin muzica pe care o cant.
Desi nu cred in multe lucruri paranormale .. cred in aceasta energie emisa prin muzica.Cred in ea pentru ca am simtit-o.Am testat-o.
Am avut ocazia si onoarea sa pot canta unei sali intregi de oameni si m-am jucat cu ei.Le-am transmis energie si mi-au raspuns.Am simtit raspunsul ca pe un ping reply ( pentru informaticieni ) ca pe un bumerang care se intoarce cu o energie mai mare decat atunci cand a fost aruncat.Energie cinetica parca.
In urmatoarele 2 filme veti vedea un scurt documentar despre Teodora Enache si Jhonny Raducanu in timp ce cantau publicului din New York.
Observati va rog atunci cand Teodora canta balada ( sfarsitul primei parti ) comportamentul ei.Nu e teatru.Ne e impus.Practic cantareata isi provoaca suferinta si placere in acelasi timp, isi umple asa cum stie mai bine sufletul de durere sau de bucurie pentru a putea transmite mesajul cantecului.
Observati cum tine microfonul.Cum se incrunta.Cum transpira si cum mangaie microfonul.Nu radeti.E cel mai apropiat lucru pe care il poate atinge pentru a-si descarca mici explozii de emotie.Si eu am patit sa cant si sa strang pumnii foarte puternic sau sa strang pantalonii de pe mine pentru ca erau cel mai apropiat lucru pe care il puteam strange.
E un reflex la mine.Cand eram mic .. mama ma ducea la doctor ( nu mai stiu daca dentist sau alt doctor ) si cand ma durea ma punea sa-i strang mana tare tare ca sa nu ma mai doara.Si subconstientul meu a retinut ca atunci cand ceva doare ( si nu neaparat fizic ) trebuie sa strang ceva ca sa trec peste.
Vorba multa .. saracia omului.
Cer mii de scuze pentru incercarea de a pune in cuvinte un sentiment.
"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" dar as vrea sa inteleaga si altii.
Part 1
Part 2
Zilele orasului nostru scump si drag Iasi
Vin zilele orasului !
Dupa cum mi-am promis ... am plecat. Ma duc in Bucuresti la Ferry Corsten.Oricum se circula mai normal acolo decat in Iasi zilele astea.
Bag .... in toate corturile cu cacaturi amplasate fix in centru ca nici la tara nu se face targul in mijlocul satului.Si in imbulzeala din trafic si in strazile inchise pentru niste cacaturi de tiribombe care nu produc decat zgomot, cocalari si mizerie.
Nechita iti multumesc ca de zilele orasului meu ma pedepsesti in loc sa ma bucuri si-am sa te votez cand ti-o creste par in ochi !
Dupa cum mi-am promis ... am plecat. Ma duc in Bucuresti la Ferry Corsten.Oricum se circula mai normal acolo decat in Iasi zilele astea.
Bag .... in toate corturile cu cacaturi amplasate fix in centru ca nici la tara nu se face targul in mijlocul satului.Si in imbulzeala din trafic si in strazile inchise pentru niste cacaturi de tiribombe care nu produc decat zgomot, cocalari si mizerie.
Nechita iti multumesc ca de zilele orasului meu ma pedepsesti in loc sa ma bucuri si-am sa te votez cand ti-o creste par in ochi !
Menirea mea
Pe acest pamant eu cred ca sunt pentru a face bine altora. Stiu poate o sa credeti ca am vazut prea multe filme cu Moise sau cu Isus :)) Ei bine nu.Nici macar nu sunt credincios.Sau am mari dubii in privinta celor invatate la religie.Nu ma intereseaza.
Ce imi place mie mai mult decat sa cant ? Imi place sa cant altor oameni.Asta e pasiunea mea :) sa fac alti oameni sa zambeasca si daca stiu ca am reusit prin actiunile mele sau prin ceea ce cant ( pentru ca deocamdata asa stiu sa ma exprim cel mai bine ) sa misc ceva, sa aduc un zambet sau sa schimb in bine starea cuiva atunci scopul meu este implinit.
De ce nu ma duc la Megastar sau alte concursuri ? Pentru ca imi lipseste partial dorinta de stralucire si de afisare.Poate suna ciudat dar nu aplauzele sau pozele sau celebritatea imi provoaca fericire cat fix gandul ca am facut bine altora.Am mai spus-o de mai multe ori.Daca as putea sa stau sub o scena, sa cant si sa nu ma vada nimeni dar sa ma auda atunci ar fi perfect.Imi lipseste.Poate o voi gasi.
Nu exista satisfactie mai mare pe care sa o fi intalnit pana acum decat sa cant unui om si sa vad in zambetul lui de dupa acel "Multumesc". Pur si simplu e cel mai nobil si inaltator sentiment.Atunci abia sunt convins ca am facut ceva util si ca nu tin umbra pamantului degeaba.
Am admirat de cand eram mic lautarii.Desi de cele mai multe ori nu sunt neaparat oameni extraordinari si probabil daca stai cu ei dupa cantare nu o sa-ti mai palca de ei asa de mult dar ... exista bucata aia pe care mi-o amintesc perfect in care taranul ii spune lautarului ceva de genu : " sunt trist! canta-mi". Si lautarul pune vioara la gat si incepe.Asta admir.Cum un preot te poate linisti sufleteste sau un psiholog sau un doctor te poate vindeca.Daca poti prin vocea ta si prin sentimentul pe care il transmiti sa vindeci sufletul unui om atunci faci cu adevarat un miracol.
Teoretic asta e ideea de la care pleaca muzica dar pe drum toata lumea o uita.Sunt prea multi care vor sa cante doar de dragul aplauzelor si a aprecierii.Si mi-e scarba de ei.Nici nu vreau sa-i vad.Sa-ti perfectionezi vocea si sa muncesti la asta ca sa ajungi celebru ?
Mai am o problema.Daca sunt suparat, singura mea iesire este sa fac pe cineva de langa mine sa zambeasca.Astfel, persoana in caz emite energie pozitiva si eu ma hranesc cu ea.Teoretic as fi util prin preajma oricui pentru ca nu vad cu ce fac rau cuiva daca ma preocup de starea lui de bine si incerc tot timpul sa i-o mentin.
Pacat ca in ultima vreme mi-am facut prieteni care sa nu aprecieze foarte mult asta.Si m-a durut.Inca mai doare.Dar prietenii poti sa ti-i alegi.Si de asta sunt linistit.
Acum sunt trist pentru ca nu e drept ce s-a intamplat dar ma duc sa cant si daca o sa reusesc sa trezesc macar un zambet, il voi simti si ma voi simti si eu mai bine.Aici sunt egoist dar macar nu fac rau prin egoismul meu. nu ? :))
Ce imi place mie mai mult decat sa cant ? Imi place sa cant altor oameni.Asta e pasiunea mea :) sa fac alti oameni sa zambeasca si daca stiu ca am reusit prin actiunile mele sau prin ceea ce cant ( pentru ca deocamdata asa stiu sa ma exprim cel mai bine ) sa misc ceva, sa aduc un zambet sau sa schimb in bine starea cuiva atunci scopul meu este implinit.
De ce nu ma duc la Megastar sau alte concursuri ? Pentru ca imi lipseste partial dorinta de stralucire si de afisare.Poate suna ciudat dar nu aplauzele sau pozele sau celebritatea imi provoaca fericire cat fix gandul ca am facut bine altora.Am mai spus-o de mai multe ori.Daca as putea sa stau sub o scena, sa cant si sa nu ma vada nimeni dar sa ma auda atunci ar fi perfect.Imi lipseste.Poate o voi gasi.
Nu exista satisfactie mai mare pe care sa o fi intalnit pana acum decat sa cant unui om si sa vad in zambetul lui de dupa acel "Multumesc". Pur si simplu e cel mai nobil si inaltator sentiment.Atunci abia sunt convins ca am facut ceva util si ca nu tin umbra pamantului degeaba.
Am admirat de cand eram mic lautarii.Desi de cele mai multe ori nu sunt neaparat oameni extraordinari si probabil daca stai cu ei dupa cantare nu o sa-ti mai palca de ei asa de mult dar ... exista bucata aia pe care mi-o amintesc perfect in care taranul ii spune lautarului ceva de genu : " sunt trist! canta-mi". Si lautarul pune vioara la gat si incepe.Asta admir.Cum un preot te poate linisti sufleteste sau un psiholog sau un doctor te poate vindeca.Daca poti prin vocea ta si prin sentimentul pe care il transmiti sa vindeci sufletul unui om atunci faci cu adevarat un miracol.
Teoretic asta e ideea de la care pleaca muzica dar pe drum toata lumea o uita.Sunt prea multi care vor sa cante doar de dragul aplauzelor si a aprecierii.Si mi-e scarba de ei.Nici nu vreau sa-i vad.Sa-ti perfectionezi vocea si sa muncesti la asta ca sa ajungi celebru ?
Mai am o problema.Daca sunt suparat, singura mea iesire este sa fac pe cineva de langa mine sa zambeasca.Astfel, persoana in caz emite energie pozitiva si eu ma hranesc cu ea.Teoretic as fi util prin preajma oricui pentru ca nu vad cu ce fac rau cuiva daca ma preocup de starea lui de bine si incerc tot timpul sa i-o mentin.
Pacat ca in ultima vreme mi-am facut prieteni care sa nu aprecieze foarte mult asta.Si m-a durut.Inca mai doare.Dar prietenii poti sa ti-i alegi.Si de asta sunt linistit.
Acum sunt trist pentru ca nu e drept ce s-a intamplat dar ma duc sa cant si daca o sa reusesc sa trezesc macar un zambet, il voi simti si ma voi simti si eu mai bine.Aici sunt egoist dar macar nu fac rau prin egoismul meu. nu ? :))
Pierdut in Bucuresti !
Imi place sa ma pierd in orasele frumoase !
Acum un an, eram in Amsterdam, m-am suit pe o bicicleta si m-am pierdut.Mergeam de zor si ma uitam la lumini, la oameni, la strazi.Nu stiam in ce directie mergeam si nu ma interesa pentru ca stiam ca am destul simt al orientarii si cunosc engleza deci am cum sa-mi gasesc drumul inapoi atunci cand o sa vreau.
E o senzatie nemaipomenita sa te lasi pierdut intr-un oras strain si sa il lasi sa te impresioneze.Sa-l asculti si sa-i vezi culorile, luminile, oamenii, agitatia .. fara sa te gandesti nici macar o secunda la realitate.Sa nu te intereseze cine esti, unde locuiesti, unde esti sau orice are legatura cu harta sau georgrafia.Am mersr pe bicilceta, pe langa bicicleta.Am stat pe banca.Am observat.Am cunoscut oameni si am socializat.Si doamne ce frumos era.Credeam ca n-o sa mai traiesc aceeasi experienta.
Ei bine, weekendul asta am fost la Bucuresti.La inceput imi era frica de traficul din capitala.Nu stiu prea multe repere prin orasul ala mare dar seara mi-am luat inima in dinti si m-am aventurat in el.Am spus : "Bucuresti .. arata-mi tot ce ai!".M-am suit in masina cu niste prieteni dornici de plimbare care nu stiau nici ei drumul si am plecat.M-am plimbat pe zeci de stradute, strazi mai mari sau bulevarde.Singura mea regula erau semnele de circulatie.Alegeam pe unde vreau sa merg dupa cat de colorat era sau cat de frumoase erau cladirile.Am mers incet ca sa ma uit.Cam jumate de ora mi-am facut de cap.A fost frumos.Cand m-am decis sa ma intorc, am intrebat pe cineva de reperul pe care il aveam eu ca sa ajung acasa si a fost incredibil de simplu.Sa stiti ca bucurestenii nu sunt chiar asa naspa.Sau nu toti.Am primit ajutorul cerut si in mai putin de 20 de minute eram inapoi acasa.Evident mai aveam si eu in cap cateva imagini vizuale cu locurile prin care fusesem.
Stiiu stiu ce o sa ziceti.Daca mi-a luat doar 20 de minute sa ajung acasa inseamna ca nu ma aventurasem prea departe.Ei bine ... era noapte si era mai putin trafic :P
Oricum .. tare.Cu prima ocazie o sa repet experienta.Poate in Barcelona.
Daaaa mi-ar placea.
Acum un an, eram in Amsterdam, m-am suit pe o bicicleta si m-am pierdut.Mergeam de zor si ma uitam la lumini, la oameni, la strazi.Nu stiam in ce directie mergeam si nu ma interesa pentru ca stiam ca am destul simt al orientarii si cunosc engleza deci am cum sa-mi gasesc drumul inapoi atunci cand o sa vreau.
E o senzatie nemaipomenita sa te lasi pierdut intr-un oras strain si sa il lasi sa te impresioneze.Sa-l asculti si sa-i vezi culorile, luminile, oamenii, agitatia .. fara sa te gandesti nici macar o secunda la realitate.Sa nu te intereseze cine esti, unde locuiesti, unde esti sau orice are legatura cu harta sau georgrafia.Am mersr pe bicilceta, pe langa bicicleta.Am stat pe banca.Am observat.Am cunoscut oameni si am socializat.Si doamne ce frumos era.Credeam ca n-o sa mai traiesc aceeasi experienta.
Ei bine, weekendul asta am fost la Bucuresti.La inceput imi era frica de traficul din capitala.Nu stiu prea multe repere prin orasul ala mare dar seara mi-am luat inima in dinti si m-am aventurat in el.Am spus : "Bucuresti .. arata-mi tot ce ai!".M-am suit in masina cu niste prieteni dornici de plimbare care nu stiau nici ei drumul si am plecat.M-am plimbat pe zeci de stradute, strazi mai mari sau bulevarde.Singura mea regula erau semnele de circulatie.Alegeam pe unde vreau sa merg dupa cat de colorat era sau cat de frumoase erau cladirile.Am mers incet ca sa ma uit.Cam jumate de ora mi-am facut de cap.A fost frumos.Cand m-am decis sa ma intorc, am intrebat pe cineva de reperul pe care il aveam eu ca sa ajung acasa si a fost incredibil de simplu.Sa stiti ca bucurestenii nu sunt chiar asa naspa.Sau nu toti.Am primit ajutorul cerut si in mai putin de 20 de minute eram inapoi acasa.Evident mai aveam si eu in cap cateva imagini vizuale cu locurile prin care fusesem.
Stiiu stiu ce o sa ziceti.Daca mi-a luat doar 20 de minute sa ajung acasa inseamna ca nu ma aventurasem prea departe.Ei bine ... era noapte si era mai putin trafic :P
Oricum .. tare.Cu prima ocazie o sa repet experienta.Poate in Barcelona.
Daaaa mi-ar placea.
Cat sentiment incape intr-un suflet ?
Salut !!
Nu am mai scris pe forum de cand a murit Michael Jackson.Nu vreau sa comentez asta.Doar as vrea sa va anunt ca m-am vindecat si pot iar sa scriu.
Evident nu puteam sa-mi refac intrarea in scena cu orice asa ca am asteptat pana cand am simtit ceva cu adevarat maret despre care sa va scriu.Si a venit !
Zilele trecute am fost la inmormantarea unui unchi al mamei mele.Probabil ca o sa va intrebati daca era important sau nu.Era.Foarte.Nenea Jean asa cum ii spunea lumea era un om plin de viata, foarte inteligent si de la care avea oricine ce invata.Director al liceului de arta din Barlad, profesor de muzica, sef al asociatiei de vanatori si pescari din aceeasi localitate ... un om valoros din multe puncte de vedere.
Stiti ca de multe ori inmormantarile sunt plictisitoare nu ? In afara catorva momente mai tragice trebuie sa stai sa asculti ce zice preotul si se intampla cam aceleasi lucruri.Obiceiurile sunt diferite in orice zona dar in mare stii ce se poate intampla la o inmormantare si stii la ce sa te astepti.
Ei bine .. totul a decurs asa cum ma asteptam pana in momentul in care a fost scos din biserica.In fata asteptau vreo 30-40 de elevi de la liceul de arte care nu stiu ce legatura aveau cu el dar pregatisera un cantecel.
O chitara rece si un cantec, un fel de romanta care nu spunea decat ca nu va vom uita dar in mai multe feluri.Am mai ascultat cantece triste.Sunt rezistent imi spuneam eu care mi-am propus sa fiu puternic pentru bunica si mama si toti cei de acolo si sa nu las emotiile sa ma patrunda.
In secunda in care au inceput sa cante am simtit o explozie inauntru.M-a busit asa de mult sentiment incat m-am panicat.Mi-am scos o tigara, mi-am schimbat locatia, m-am ascuns sa nu ma vada nimeni in caz ca se produce inevitabilul.Imi venea sa plang.Dar nu oricum.Nu controlabil.
Stiti? atunci cand iti vine sa stranuti este ceva care te gadila ... la fel atunci cand iti vine sa vomiti .. simti ca ceva te mananca pe undeva si ca vrea sa te faca sa dai afara ... exact asa era si acum.Ma gadila ceva in suflet incat orice as fi facut si oricat de mult m-as fi fortat sa nu plang sau sa ma gandesc la altceva nu mergea.Imi venea sa ma duc la 10 m mai la vale si sa plang in hohote.Era ca si cum daca nu dadeam afara lacrimile alea imi pocneau pe undeva.
Si nu imi venea sa plang pentru ca era trist.. nu .. era ATAT DE FRUMOS !!! Mi-au trebuit 4 zile ca sa pot sa-mi amintesc de intamplarea asta fara sa-mi vina iar sa plang.Si nu sunt un plangacios sau un prea sensibil.
Credeti-ma ! Plangea toata lumea.Tata, bunicu, plangeau si oamenii care erau pe langa si care nu erau prea apropiati de Nenea Jean.
De ce va spun toate astea ? Pentru ca niciodata in viata mea nu am mai simtit atat de mult sentiment si mai ales nu am mai simtit atat de mult senzatia aia ca daca nu il dau afara cumva explodez.
A fost foarte frumos.
Restul inmormantarii a decurs normal.Am mai simtit o data ceva asemanator dar nu chiar .. la inmormantarea bunicului unei prietene.Au fost onoruri militare si au tras niste soldati cu pusca rafale.Si pentru ca sunt patriot si lucrurile legate de tara mea ma misca am fost si atunci foarte emotionat dar nu la fel.
Ahh ... I'm rusty. In timp promit sa-mi refac vocabularul si stilul de exprimare.Toate in timp. Gata.
:)
Nu am mai scris pe forum de cand a murit Michael Jackson.Nu vreau sa comentez asta.Doar as vrea sa va anunt ca m-am vindecat si pot iar sa scriu.
Evident nu puteam sa-mi refac intrarea in scena cu orice asa ca am asteptat pana cand am simtit ceva cu adevarat maret despre care sa va scriu.Si a venit !
Zilele trecute am fost la inmormantarea unui unchi al mamei mele.Probabil ca o sa va intrebati daca era important sau nu.Era.Foarte.Nenea Jean asa cum ii spunea lumea era un om plin de viata, foarte inteligent si de la care avea oricine ce invata.Director al liceului de arta din Barlad, profesor de muzica, sef al asociatiei de vanatori si pescari din aceeasi localitate ... un om valoros din multe puncte de vedere.
Stiti ca de multe ori inmormantarile sunt plictisitoare nu ? In afara catorva momente mai tragice trebuie sa stai sa asculti ce zice preotul si se intampla cam aceleasi lucruri.Obiceiurile sunt diferite in orice zona dar in mare stii ce se poate intampla la o inmormantare si stii la ce sa te astepti.
Ei bine .. totul a decurs asa cum ma asteptam pana in momentul in care a fost scos din biserica.In fata asteptau vreo 30-40 de elevi de la liceul de arte care nu stiu ce legatura aveau cu el dar pregatisera un cantecel.
O chitara rece si un cantec, un fel de romanta care nu spunea decat ca nu va vom uita dar in mai multe feluri.Am mai ascultat cantece triste.Sunt rezistent imi spuneam eu care mi-am propus sa fiu puternic pentru bunica si mama si toti cei de acolo si sa nu las emotiile sa ma patrunda.
In secunda in care au inceput sa cante am simtit o explozie inauntru.M-a busit asa de mult sentiment incat m-am panicat.Mi-am scos o tigara, mi-am schimbat locatia, m-am ascuns sa nu ma vada nimeni in caz ca se produce inevitabilul.Imi venea sa plang.Dar nu oricum.Nu controlabil.
Stiti? atunci cand iti vine sa stranuti este ceva care te gadila ... la fel atunci cand iti vine sa vomiti .. simti ca ceva te mananca pe undeva si ca vrea sa te faca sa dai afara ... exact asa era si acum.Ma gadila ceva in suflet incat orice as fi facut si oricat de mult m-as fi fortat sa nu plang sau sa ma gandesc la altceva nu mergea.Imi venea sa ma duc la 10 m mai la vale si sa plang in hohote.Era ca si cum daca nu dadeam afara lacrimile alea imi pocneau pe undeva.
Si nu imi venea sa plang pentru ca era trist.. nu .. era ATAT DE FRUMOS !!! Mi-au trebuit 4 zile ca sa pot sa-mi amintesc de intamplarea asta fara sa-mi vina iar sa plang.Si nu sunt un plangacios sau un prea sensibil.
Credeti-ma ! Plangea toata lumea.Tata, bunicu, plangeau si oamenii care erau pe langa si care nu erau prea apropiati de Nenea Jean.
De ce va spun toate astea ? Pentru ca niciodata in viata mea nu am mai simtit atat de mult sentiment si mai ales nu am mai simtit atat de mult senzatia aia ca daca nu il dau afara cumva explodez.
A fost foarte frumos.
Restul inmormantarii a decurs normal.Am mai simtit o data ceva asemanator dar nu chiar .. la inmormantarea bunicului unei prietene.Au fost onoruri militare si au tras niste soldati cu pusca rafale.Si pentru ca sunt patriot si lucrurile legate de tara mea ma misca am fost si atunci foarte emotionat dar nu la fel.
Ahh ... I'm rusty. In timp promit sa-mi refac vocabularul si stilul de exprimare.Toate in timp. Gata.
:)
Subscribe to:
Posts (Atom)
