Cat sentiment incape intr-un suflet ?

Salut !!
Nu am mai scris pe forum de cand a murit Michael Jackson.Nu vreau sa comentez asta.Doar as vrea sa va anunt ca m-am vindecat si pot iar sa scriu.

Evident nu puteam sa-mi refac intrarea in scena cu orice asa ca am asteptat pana cand am simtit ceva cu adevarat maret despre care sa va scriu.Si a venit !

Zilele trecute am fost la inmormantarea unui unchi al mamei mele.Probabil ca o sa va intrebati daca era important sau nu.Era.Foarte.Nenea Jean asa cum ii spunea lumea era un om plin de viata, foarte inteligent si de la care avea oricine ce invata.Director al liceului de arta din Barlad, profesor de muzica, sef al asociatiei de vanatori si pescari din aceeasi localitate ... un om valoros din multe puncte de vedere.
Stiti ca de multe ori inmormantarile sunt plictisitoare nu ? In afara catorva momente mai tragice trebuie sa stai sa asculti ce zice preotul si se intampla cam aceleasi lucruri.Obiceiurile sunt diferite in orice zona dar in mare stii ce se poate intampla la o inmormantare si stii la ce sa te astepti.
Ei bine .. totul a decurs asa cum ma asteptam pana in momentul in care a fost scos din biserica.In fata asteptau vreo 30-40 de elevi de la liceul de arte care nu stiu ce legatura aveau cu el dar pregatisera un cantecel.

O chitara rece si un cantec, un fel de romanta care nu spunea decat ca nu va vom uita dar in mai multe feluri.Am mai ascultat cantece triste.Sunt rezistent imi spuneam eu care mi-am propus sa fiu puternic pentru bunica si mama si toti cei de acolo si sa nu las emotiile sa ma patrunda.

In secunda in care au inceput sa cante am simtit o explozie inauntru.M-a busit asa de mult sentiment incat m-am panicat.Mi-am scos o tigara, mi-am schimbat locatia, m-am ascuns sa nu ma vada nimeni in caz ca se produce inevitabilul.Imi venea sa plang.Dar nu oricum.Nu controlabil.
Stiti? atunci cand iti vine sa stranuti este ceva care te gadila ... la fel atunci cand iti vine sa vomiti .. simti ca ceva te mananca pe undeva si ca vrea sa te faca sa dai afara ... exact asa era si acum.Ma gadila ceva in suflet incat orice as fi facut si oricat de mult m-as fi fortat sa nu plang sau sa ma gandesc la altceva nu mergea.Imi venea sa ma duc la 10 m mai la vale si sa plang in hohote.Era ca si cum daca nu dadeam afara lacrimile alea imi pocneau pe undeva.
Si nu imi venea sa plang pentru ca era trist.. nu .. era ATAT DE FRUMOS !!! Mi-au trebuit 4 zile ca sa pot sa-mi amintesc de intamplarea asta fara sa-mi vina iar sa plang.Si nu sunt un plangacios sau un prea sensibil.
Credeti-ma ! Plangea toata lumea.Tata, bunicu, plangeau si oamenii care erau pe langa si care nu erau prea apropiati de Nenea Jean.

De ce va spun toate astea ? Pentru ca niciodata in viata mea nu am mai simtit atat de mult sentiment si mai ales nu am mai simtit atat de mult senzatia aia ca daca nu il dau afara cumva explodez.
A fost foarte frumos.
Restul inmormantarii a decurs normal.Am mai simtit o data ceva asemanator dar nu chiar .. la inmormantarea bunicului unei prietene.Au fost onoruri militare si au tras niste soldati cu pusca rafale.Si pentru ca sunt patriot si lucrurile legate de tara mea ma misca am fost si atunci foarte emotionat dar nu la fel.

Ahh ... I'm rusty. In timp promit sa-mi refac vocabularul si stilul de exprimare.Toate in timp. Gata.

:)