Posts
Slab de înger – tare de demon
1 week ago
Zilele orasului nostru scump si drag Iasi
Vin zilele orasului !
Dupa cum mi-am promis ... am plecat. Ma duc in Bucuresti la Ferry Corsten.Oricum se circula mai normal acolo decat in Iasi zilele astea.
Bag .... in toate corturile cu cacaturi amplasate fix in centru ca nici la tara nu se face targul in mijlocul satului.Si in imbulzeala din trafic si in strazile inchise pentru niste cacaturi de tiribombe care nu produc decat zgomot, cocalari si mizerie.
Nechita iti multumesc ca de zilele orasului meu ma pedepsesti in loc sa ma bucuri si-am sa te votez cand ti-o creste par in ochi !
Dupa cum mi-am promis ... am plecat. Ma duc in Bucuresti la Ferry Corsten.Oricum se circula mai normal acolo decat in Iasi zilele astea.
Bag .... in toate corturile cu cacaturi amplasate fix in centru ca nici la tara nu se face targul in mijlocul satului.Si in imbulzeala din trafic si in strazile inchise pentru niste cacaturi de tiribombe care nu produc decat zgomot, cocalari si mizerie.
Nechita iti multumesc ca de zilele orasului meu ma pedepsesti in loc sa ma bucuri si-am sa te votez cand ti-o creste par in ochi !
Menirea mea
Pe acest pamant eu cred ca sunt pentru a face bine altora. Stiu poate o sa credeti ca am vazut prea multe filme cu Moise sau cu Isus :)) Ei bine nu.Nici macar nu sunt credincios.Sau am mari dubii in privinta celor invatate la religie.Nu ma intereseaza.
Ce imi place mie mai mult decat sa cant ? Imi place sa cant altor oameni.Asta e pasiunea mea :) sa fac alti oameni sa zambeasca si daca stiu ca am reusit prin actiunile mele sau prin ceea ce cant ( pentru ca deocamdata asa stiu sa ma exprim cel mai bine ) sa misc ceva, sa aduc un zambet sau sa schimb in bine starea cuiva atunci scopul meu este implinit.
De ce nu ma duc la Megastar sau alte concursuri ? Pentru ca imi lipseste partial dorinta de stralucire si de afisare.Poate suna ciudat dar nu aplauzele sau pozele sau celebritatea imi provoaca fericire cat fix gandul ca am facut bine altora.Am mai spus-o de mai multe ori.Daca as putea sa stau sub o scena, sa cant si sa nu ma vada nimeni dar sa ma auda atunci ar fi perfect.Imi lipseste.Poate o voi gasi.
Nu exista satisfactie mai mare pe care sa o fi intalnit pana acum decat sa cant unui om si sa vad in zambetul lui de dupa acel "Multumesc". Pur si simplu e cel mai nobil si inaltator sentiment.Atunci abia sunt convins ca am facut ceva util si ca nu tin umbra pamantului degeaba.
Am admirat de cand eram mic lautarii.Desi de cele mai multe ori nu sunt neaparat oameni extraordinari si probabil daca stai cu ei dupa cantare nu o sa-ti mai palca de ei asa de mult dar ... exista bucata aia pe care mi-o amintesc perfect in care taranul ii spune lautarului ceva de genu : " sunt trist! canta-mi". Si lautarul pune vioara la gat si incepe.Asta admir.Cum un preot te poate linisti sufleteste sau un psiholog sau un doctor te poate vindeca.Daca poti prin vocea ta si prin sentimentul pe care il transmiti sa vindeci sufletul unui om atunci faci cu adevarat un miracol.
Teoretic asta e ideea de la care pleaca muzica dar pe drum toata lumea o uita.Sunt prea multi care vor sa cante doar de dragul aplauzelor si a aprecierii.Si mi-e scarba de ei.Nici nu vreau sa-i vad.Sa-ti perfectionezi vocea si sa muncesti la asta ca sa ajungi celebru ?
Mai am o problema.Daca sunt suparat, singura mea iesire este sa fac pe cineva de langa mine sa zambeasca.Astfel, persoana in caz emite energie pozitiva si eu ma hranesc cu ea.Teoretic as fi util prin preajma oricui pentru ca nu vad cu ce fac rau cuiva daca ma preocup de starea lui de bine si incerc tot timpul sa i-o mentin.
Pacat ca in ultima vreme mi-am facut prieteni care sa nu aprecieze foarte mult asta.Si m-a durut.Inca mai doare.Dar prietenii poti sa ti-i alegi.Si de asta sunt linistit.
Acum sunt trist pentru ca nu e drept ce s-a intamplat dar ma duc sa cant si daca o sa reusesc sa trezesc macar un zambet, il voi simti si ma voi simti si eu mai bine.Aici sunt egoist dar macar nu fac rau prin egoismul meu. nu ? :))
Ce imi place mie mai mult decat sa cant ? Imi place sa cant altor oameni.Asta e pasiunea mea :) sa fac alti oameni sa zambeasca si daca stiu ca am reusit prin actiunile mele sau prin ceea ce cant ( pentru ca deocamdata asa stiu sa ma exprim cel mai bine ) sa misc ceva, sa aduc un zambet sau sa schimb in bine starea cuiva atunci scopul meu este implinit.
De ce nu ma duc la Megastar sau alte concursuri ? Pentru ca imi lipseste partial dorinta de stralucire si de afisare.Poate suna ciudat dar nu aplauzele sau pozele sau celebritatea imi provoaca fericire cat fix gandul ca am facut bine altora.Am mai spus-o de mai multe ori.Daca as putea sa stau sub o scena, sa cant si sa nu ma vada nimeni dar sa ma auda atunci ar fi perfect.Imi lipseste.Poate o voi gasi.
Nu exista satisfactie mai mare pe care sa o fi intalnit pana acum decat sa cant unui om si sa vad in zambetul lui de dupa acel "Multumesc". Pur si simplu e cel mai nobil si inaltator sentiment.Atunci abia sunt convins ca am facut ceva util si ca nu tin umbra pamantului degeaba.
Am admirat de cand eram mic lautarii.Desi de cele mai multe ori nu sunt neaparat oameni extraordinari si probabil daca stai cu ei dupa cantare nu o sa-ti mai palca de ei asa de mult dar ... exista bucata aia pe care mi-o amintesc perfect in care taranul ii spune lautarului ceva de genu : " sunt trist! canta-mi". Si lautarul pune vioara la gat si incepe.Asta admir.Cum un preot te poate linisti sufleteste sau un psiholog sau un doctor te poate vindeca.Daca poti prin vocea ta si prin sentimentul pe care il transmiti sa vindeci sufletul unui om atunci faci cu adevarat un miracol.
Teoretic asta e ideea de la care pleaca muzica dar pe drum toata lumea o uita.Sunt prea multi care vor sa cante doar de dragul aplauzelor si a aprecierii.Si mi-e scarba de ei.Nici nu vreau sa-i vad.Sa-ti perfectionezi vocea si sa muncesti la asta ca sa ajungi celebru ?
Mai am o problema.Daca sunt suparat, singura mea iesire este sa fac pe cineva de langa mine sa zambeasca.Astfel, persoana in caz emite energie pozitiva si eu ma hranesc cu ea.Teoretic as fi util prin preajma oricui pentru ca nu vad cu ce fac rau cuiva daca ma preocup de starea lui de bine si incerc tot timpul sa i-o mentin.
Pacat ca in ultima vreme mi-am facut prieteni care sa nu aprecieze foarte mult asta.Si m-a durut.Inca mai doare.Dar prietenii poti sa ti-i alegi.Si de asta sunt linistit.
Acum sunt trist pentru ca nu e drept ce s-a intamplat dar ma duc sa cant si daca o sa reusesc sa trezesc macar un zambet, il voi simti si ma voi simti si eu mai bine.Aici sunt egoist dar macar nu fac rau prin egoismul meu. nu ? :))
Pierdut in Bucuresti !
Imi place sa ma pierd in orasele frumoase !
Acum un an, eram in Amsterdam, m-am suit pe o bicicleta si m-am pierdut.Mergeam de zor si ma uitam la lumini, la oameni, la strazi.Nu stiam in ce directie mergeam si nu ma interesa pentru ca stiam ca am destul simt al orientarii si cunosc engleza deci am cum sa-mi gasesc drumul inapoi atunci cand o sa vreau.
E o senzatie nemaipomenita sa te lasi pierdut intr-un oras strain si sa il lasi sa te impresioneze.Sa-l asculti si sa-i vezi culorile, luminile, oamenii, agitatia .. fara sa te gandesti nici macar o secunda la realitate.Sa nu te intereseze cine esti, unde locuiesti, unde esti sau orice are legatura cu harta sau georgrafia.Am mersr pe bicilceta, pe langa bicicleta.Am stat pe banca.Am observat.Am cunoscut oameni si am socializat.Si doamne ce frumos era.Credeam ca n-o sa mai traiesc aceeasi experienta.
Ei bine, weekendul asta am fost la Bucuresti.La inceput imi era frica de traficul din capitala.Nu stiu prea multe repere prin orasul ala mare dar seara mi-am luat inima in dinti si m-am aventurat in el.Am spus : "Bucuresti .. arata-mi tot ce ai!".M-am suit in masina cu niste prieteni dornici de plimbare care nu stiau nici ei drumul si am plecat.M-am plimbat pe zeci de stradute, strazi mai mari sau bulevarde.Singura mea regula erau semnele de circulatie.Alegeam pe unde vreau sa merg dupa cat de colorat era sau cat de frumoase erau cladirile.Am mers incet ca sa ma uit.Cam jumate de ora mi-am facut de cap.A fost frumos.Cand m-am decis sa ma intorc, am intrebat pe cineva de reperul pe care il aveam eu ca sa ajung acasa si a fost incredibil de simplu.Sa stiti ca bucurestenii nu sunt chiar asa naspa.Sau nu toti.Am primit ajutorul cerut si in mai putin de 20 de minute eram inapoi acasa.Evident mai aveam si eu in cap cateva imagini vizuale cu locurile prin care fusesem.
Stiiu stiu ce o sa ziceti.Daca mi-a luat doar 20 de minute sa ajung acasa inseamna ca nu ma aventurasem prea departe.Ei bine ... era noapte si era mai putin trafic :P
Oricum .. tare.Cu prima ocazie o sa repet experienta.Poate in Barcelona.
Daaaa mi-ar placea.
Acum un an, eram in Amsterdam, m-am suit pe o bicicleta si m-am pierdut.Mergeam de zor si ma uitam la lumini, la oameni, la strazi.Nu stiam in ce directie mergeam si nu ma interesa pentru ca stiam ca am destul simt al orientarii si cunosc engleza deci am cum sa-mi gasesc drumul inapoi atunci cand o sa vreau.
E o senzatie nemaipomenita sa te lasi pierdut intr-un oras strain si sa il lasi sa te impresioneze.Sa-l asculti si sa-i vezi culorile, luminile, oamenii, agitatia .. fara sa te gandesti nici macar o secunda la realitate.Sa nu te intereseze cine esti, unde locuiesti, unde esti sau orice are legatura cu harta sau georgrafia.Am mersr pe bicilceta, pe langa bicicleta.Am stat pe banca.Am observat.Am cunoscut oameni si am socializat.Si doamne ce frumos era.Credeam ca n-o sa mai traiesc aceeasi experienta.
Ei bine, weekendul asta am fost la Bucuresti.La inceput imi era frica de traficul din capitala.Nu stiu prea multe repere prin orasul ala mare dar seara mi-am luat inima in dinti si m-am aventurat in el.Am spus : "Bucuresti .. arata-mi tot ce ai!".M-am suit in masina cu niste prieteni dornici de plimbare care nu stiau nici ei drumul si am plecat.M-am plimbat pe zeci de stradute, strazi mai mari sau bulevarde.Singura mea regula erau semnele de circulatie.Alegeam pe unde vreau sa merg dupa cat de colorat era sau cat de frumoase erau cladirile.Am mers incet ca sa ma uit.Cam jumate de ora mi-am facut de cap.A fost frumos.Cand m-am decis sa ma intorc, am intrebat pe cineva de reperul pe care il aveam eu ca sa ajung acasa si a fost incredibil de simplu.Sa stiti ca bucurestenii nu sunt chiar asa naspa.Sau nu toti.Am primit ajutorul cerut si in mai putin de 20 de minute eram inapoi acasa.Evident mai aveam si eu in cap cateva imagini vizuale cu locurile prin care fusesem.
Stiiu stiu ce o sa ziceti.Daca mi-a luat doar 20 de minute sa ajung acasa inseamna ca nu ma aventurasem prea departe.Ei bine ... era noapte si era mai putin trafic :P
Oricum .. tare.Cu prima ocazie o sa repet experienta.Poate in Barcelona.
Daaaa mi-ar placea.
Cat sentiment incape intr-un suflet ?
Salut !!
Nu am mai scris pe forum de cand a murit Michael Jackson.Nu vreau sa comentez asta.Doar as vrea sa va anunt ca m-am vindecat si pot iar sa scriu.
Evident nu puteam sa-mi refac intrarea in scena cu orice asa ca am asteptat pana cand am simtit ceva cu adevarat maret despre care sa va scriu.Si a venit !
Zilele trecute am fost la inmormantarea unui unchi al mamei mele.Probabil ca o sa va intrebati daca era important sau nu.Era.Foarte.Nenea Jean asa cum ii spunea lumea era un om plin de viata, foarte inteligent si de la care avea oricine ce invata.Director al liceului de arta din Barlad, profesor de muzica, sef al asociatiei de vanatori si pescari din aceeasi localitate ... un om valoros din multe puncte de vedere.
Stiti ca de multe ori inmormantarile sunt plictisitoare nu ? In afara catorva momente mai tragice trebuie sa stai sa asculti ce zice preotul si se intampla cam aceleasi lucruri.Obiceiurile sunt diferite in orice zona dar in mare stii ce se poate intampla la o inmormantare si stii la ce sa te astepti.
Ei bine .. totul a decurs asa cum ma asteptam pana in momentul in care a fost scos din biserica.In fata asteptau vreo 30-40 de elevi de la liceul de arte care nu stiu ce legatura aveau cu el dar pregatisera un cantecel.
O chitara rece si un cantec, un fel de romanta care nu spunea decat ca nu va vom uita dar in mai multe feluri.Am mai ascultat cantece triste.Sunt rezistent imi spuneam eu care mi-am propus sa fiu puternic pentru bunica si mama si toti cei de acolo si sa nu las emotiile sa ma patrunda.
In secunda in care au inceput sa cante am simtit o explozie inauntru.M-a busit asa de mult sentiment incat m-am panicat.Mi-am scos o tigara, mi-am schimbat locatia, m-am ascuns sa nu ma vada nimeni in caz ca se produce inevitabilul.Imi venea sa plang.Dar nu oricum.Nu controlabil.
Stiti? atunci cand iti vine sa stranuti este ceva care te gadila ... la fel atunci cand iti vine sa vomiti .. simti ca ceva te mananca pe undeva si ca vrea sa te faca sa dai afara ... exact asa era si acum.Ma gadila ceva in suflet incat orice as fi facut si oricat de mult m-as fi fortat sa nu plang sau sa ma gandesc la altceva nu mergea.Imi venea sa ma duc la 10 m mai la vale si sa plang in hohote.Era ca si cum daca nu dadeam afara lacrimile alea imi pocneau pe undeva.
Si nu imi venea sa plang pentru ca era trist.. nu .. era ATAT DE FRUMOS !!! Mi-au trebuit 4 zile ca sa pot sa-mi amintesc de intamplarea asta fara sa-mi vina iar sa plang.Si nu sunt un plangacios sau un prea sensibil.
Credeti-ma ! Plangea toata lumea.Tata, bunicu, plangeau si oamenii care erau pe langa si care nu erau prea apropiati de Nenea Jean.
De ce va spun toate astea ? Pentru ca niciodata in viata mea nu am mai simtit atat de mult sentiment si mai ales nu am mai simtit atat de mult senzatia aia ca daca nu il dau afara cumva explodez.
A fost foarte frumos.
Restul inmormantarii a decurs normal.Am mai simtit o data ceva asemanator dar nu chiar .. la inmormantarea bunicului unei prietene.Au fost onoruri militare si au tras niste soldati cu pusca rafale.Si pentru ca sunt patriot si lucrurile legate de tara mea ma misca am fost si atunci foarte emotionat dar nu la fel.
Ahh ... I'm rusty. In timp promit sa-mi refac vocabularul si stilul de exprimare.Toate in timp. Gata.
:)
Nu am mai scris pe forum de cand a murit Michael Jackson.Nu vreau sa comentez asta.Doar as vrea sa va anunt ca m-am vindecat si pot iar sa scriu.
Evident nu puteam sa-mi refac intrarea in scena cu orice asa ca am asteptat pana cand am simtit ceva cu adevarat maret despre care sa va scriu.Si a venit !
Zilele trecute am fost la inmormantarea unui unchi al mamei mele.Probabil ca o sa va intrebati daca era important sau nu.Era.Foarte.Nenea Jean asa cum ii spunea lumea era un om plin de viata, foarte inteligent si de la care avea oricine ce invata.Director al liceului de arta din Barlad, profesor de muzica, sef al asociatiei de vanatori si pescari din aceeasi localitate ... un om valoros din multe puncte de vedere.
Stiti ca de multe ori inmormantarile sunt plictisitoare nu ? In afara catorva momente mai tragice trebuie sa stai sa asculti ce zice preotul si se intampla cam aceleasi lucruri.Obiceiurile sunt diferite in orice zona dar in mare stii ce se poate intampla la o inmormantare si stii la ce sa te astepti.
Ei bine .. totul a decurs asa cum ma asteptam pana in momentul in care a fost scos din biserica.In fata asteptau vreo 30-40 de elevi de la liceul de arte care nu stiu ce legatura aveau cu el dar pregatisera un cantecel.
O chitara rece si un cantec, un fel de romanta care nu spunea decat ca nu va vom uita dar in mai multe feluri.Am mai ascultat cantece triste.Sunt rezistent imi spuneam eu care mi-am propus sa fiu puternic pentru bunica si mama si toti cei de acolo si sa nu las emotiile sa ma patrunda.
In secunda in care au inceput sa cante am simtit o explozie inauntru.M-a busit asa de mult sentiment incat m-am panicat.Mi-am scos o tigara, mi-am schimbat locatia, m-am ascuns sa nu ma vada nimeni in caz ca se produce inevitabilul.Imi venea sa plang.Dar nu oricum.Nu controlabil.
Stiti? atunci cand iti vine sa stranuti este ceva care te gadila ... la fel atunci cand iti vine sa vomiti .. simti ca ceva te mananca pe undeva si ca vrea sa te faca sa dai afara ... exact asa era si acum.Ma gadila ceva in suflet incat orice as fi facut si oricat de mult m-as fi fortat sa nu plang sau sa ma gandesc la altceva nu mergea.Imi venea sa ma duc la 10 m mai la vale si sa plang in hohote.Era ca si cum daca nu dadeam afara lacrimile alea imi pocneau pe undeva.
Si nu imi venea sa plang pentru ca era trist.. nu .. era ATAT DE FRUMOS !!! Mi-au trebuit 4 zile ca sa pot sa-mi amintesc de intamplarea asta fara sa-mi vina iar sa plang.Si nu sunt un plangacios sau un prea sensibil.
Credeti-ma ! Plangea toata lumea.Tata, bunicu, plangeau si oamenii care erau pe langa si care nu erau prea apropiati de Nenea Jean.
De ce va spun toate astea ? Pentru ca niciodata in viata mea nu am mai simtit atat de mult sentiment si mai ales nu am mai simtit atat de mult senzatia aia ca daca nu il dau afara cumva explodez.
A fost foarte frumos.
Restul inmormantarii a decurs normal.Am mai simtit o data ceva asemanator dar nu chiar .. la inmormantarea bunicului unei prietene.Au fost onoruri militare si au tras niste soldati cu pusca rafale.Si pentru ca sunt patriot si lucrurile legate de tara mea ma misca am fost si atunci foarte emotionat dar nu la fel.
Ahh ... I'm rusty. In timp promit sa-mi refac vocabularul si stilul de exprimare.Toate in timp. Gata.
:)
Michael Jackson a murit la 50 de ani
Regele muzicii pop din anii 80` , Michael Jackson, a murit aseara in urma unui stop cardiac.
Sunt fan Michael Jackson de cand eram mic.A fost primul meu cantaret preferat.Prima caseta primita de la parinti, reprezentatii la gradinita la serbare in care dansam Michael Jackson.
L-am iubit intotdeauna pentru mesajele sale pacifiste, pentru sufletul sau si pentru faptul ca iubea copii si dorea tuturor binele si pacea.
Am urat dintotdeauna felul in care il hartuia presa si toate scandalurile.
Facand referire la cantaretul Michael : Esti idolul meu.
Sunt fan Michael Jackson de cand eram mic.A fost primul meu cantaret preferat.Prima caseta primita de la parinti, reprezentatii la gradinita la serbare in care dansam Michael Jackson.
L-am iubit intotdeauna pentru mesajele sale pacifiste, pentru sufletul sau si pentru faptul ca iubea copii si dorea tuturor binele si pacea.
Am urat dintotdeauna felul in care il hartuia presa si toate scandalurile.
Facand referire la cantaretul Michael : Esti idolul meu.
Happy !
Am parfum ! Parfumul meu ! Swiss Army ! De azi ma fac bradutz de masina pana se termina parfumul :D
De bucurie ? :
De bucurie ? :
Tu o sa te duci dracu sau avem si noi negrii :))
Asculaţi acum, ascultaţi acum
Fragmente din …
Începem cu …
Tu, o sã te duci dracu
Tu bei, tu tragi, tu bagi tu nu le laşi
Tu vii, tu pleci, te-ntorci
Tu nu spui nu
Bãi cre’ c-am pus prea mult (hai mã )
Credeam cã pot sã duc mai mult (fugi mã)
Puteam sã pun pariu cã-s viu
Când am cãzut şi am spus: sunt varzã (ştiu)
Eşti de comã, nu mai eşti om, mã
Tu n-o arzi cu jumate de normã
Rulezi şi fumezi pânã adormi, mã
Munceşti când eşti treaz pentru un ban
Dat de forma
O sã mori mã
Da, dar n-au trecut nici 5 minute
Nu-i mai e nici dracu în stare sã mã ajute
Şi mi se-nvârte capu cã elicea
Ştii ceva?
Io nu cred cã mai plec de-aicea (clar)
Şi-asta ţi-au spus-o cu toţii
În proporţii mari toţi idioţii
Consumãm proporţii mari ca hipioţii
Cu toţii, sã facã şi dealerul un ban cinstit
Wow, eu vãd gagici în halat
Care mã leagã de-un pat pe roţi şi mã tireazã palmat
Eu nu mai ştiu de unde-am plecat îţi spun
Da pot sã jur cã încã suntem pe drum
Cã viaţa-i grea la oraş , daaa
Se vând kile de hashh… paaaa
La revedere, vere, mi-am fãcut provizii mã car
Bun, şi mergem iar prin pustietate
Faruri sparte, în spate douã stricate
Mergem prin noapte dotaţi cu de toate
Prin bezna de-afarã şi e foarte tare frate
Brusc, am stive de motive în plus sã gust
Din fiecare fel de drog expus la preţ redus
Despachetat, preparat şi propus
Cã cine spune cã nu-i, mai bine când ai un cui, la tine
Stai puţin pe loc, hai ruleazã-l pe tot
Şi deruleazã filmul în timp ce-i dai foc.
Tu, o sã te duci dracu
Tu bei, tu tragi, tu bagi tu nu le laşi
Tu vii, tu pleci, te-ntorci
Tu nu spui nu ( tu, tu, tu )
Cred c-ai pus prea mult (wow)
Şi nu mai pot
Stai puţin
Stau
Bã, mã vezi
Te cred
Mã crezi
Te-aud
M-asculţi
Te vãd
Eşti praf
Credeam cã mi-eşti prieten
Stai pãi cum, prietene
Credeam cã-i Party
Întoarce capul, uite fetele
Am încuiat în baie, douã pizde
Vino repede
Zici cã sunt bune?
Vai, dar cum se freacã cu buretele
Da mergem de ceva timp pe stradã
Nu vãd nici urmã de pradã
Facem paradã de modã
Cu tine dacã te prindem
Numa’ cã totu-i o iluzie
Şi mã trezesc fãrã sã trag vreo concluzie
E doar în capul nostru
ştiu, şi cunosc filmul ãsta pe de rost
Ca pe Tatãl nostru
Acum hai sã tragem linie
Eu nu iau
Hai sã ne punem poftã-n cui
Io nu vreau
Hai sã vãrsãm mãcar o lacrimã
Da’ io nu beau
Apar deja problemele de parcã ne lipseau
Cã-n spate-i nino nino Aaaa! nino nino nino
Vine garda
Nu trage dracu pe dreapta
Avem prea mult la noi s-ascundem … paaa
Tu, o sã te duci dracu
Tu bei, tu tragi, tu bagi tu nu le laşi
Tu vii, tu pleci, te-ntorci
Tu nu spuï nu ( tu, tu, tu )
Subscribe to:
Comments (Atom)
