Sa privim iubirea ca un dans in 2. Exista o regula stupida care suna cam asa : cand eu fac un pas in fata, tu vei face un pas in spate ; cand tu vei face un pas in fata, eu voi face unul in spate. E dansul murdar si idiot al iubirii.
Explicatie. Intre 2 oameni care se iubesc se creaza la un moment dat un raport de dependenta, de nevoie unul de celalalt. Acesta trebuie sa fie bile calibrat, altfel se creaza un dezechilibru care functioneaza pe principiul i=i+1.
Daca deodata tu o sa simti mai multa nevoie de a ma iubi, nevoie de atentie, nevoie de mine, eu ma voi departa putin, sufocat si atunci al dracului tu o sa vrei si mai mult. O sa simti ca nu iti este satisfacuta nevoia de mine si o sa ceri mai mult.Si cu cat o sa ceri mai mult eu o sa ma departez mai tare.
Daca se ajunge deja in situatia asta e nasol. Cu cat s-a "dansat" mai departe cu atat relatia e pe cale sa se rupa. Tu ... ceri ce ti se cuvine, eu am impresia ca esti disperata dupa mine si imi permit din ce in ce mai multe lucruri care pe tine te dor dar le inghiti pentru ca nu ai de ales. Dar se aduna .. ca picatura chinezeasca ... si cand deodata faci poc inauntru si nu mai vrei sa stii nimic de mine ... atunci eu WAAAAAA hopaaaaa ... deodata ma sperii.Credeam ca o sa fii acolo langa mine no matter what.Credeam ca orice as face ... tu tot o sa ma iubesti.Dar nu. Acum eu te vreau si tu nu ma mai vrei. Tie ti-a ajuns. Iar eu deodata invart la 180 de grade raportul si am nevoie disperata de tine. Te caut, ma frustrez ... ma enervez .. nu inteleg ... si de aici se distruge tot.
Am trecut prin asta. De mai multe ori. Am auzit povesti asemanatoare la multi prieteni si m-am decis sa ma gandesc ... de ce ne-a lasat Dumnezeu cu aceasta problema ? Si singura concluzie la care am ajuns e ca raportul dependentei intre 2 oameni care se iubesc se strica atunci cand cei 2 nu se potrivesc. Astfel .. daca 2 oameni au fost facuti unul pentru celalat, vor avea aproape tot timpul la fel de multa nevoie unul de celalalt si totul va fi bine.
Dar ... nu e corect.
Deja m-am saturat sa aud povesti triste in care unul din cei doi e "mai indragostit" decat celalalt. Se creeaza o gaura neagra care provoaca frustrari, dureri ... si multa energie negativa.
Acest dans murdar este dupa parerea mea unul din cele mai dese motive de suferit intr-o relatie si la fel unul din cele mai dese motive de despartire.
Acum ce vreau de la voi : daca ati trecut prin asa ceva sau daca stiti pe cineva care a patit asa ceva va rog mult scrieti un comment si haideti sa gasim o solutie.Nu de alta dar ... vreau sa iubesc din nou si vreau sa stiu cum pot sa-i ajut pe cei cativa prieteni care sunt in problema asta.
Astept cu nerabdare.
Posts
22 comments:
Absolut genial ai definit o realitate cu care ma confrunt de ani de zile .. Mie nu mi-a reusit incercarea de a o explica .. si atat de frumos ..
Te sustin, insa eu una nu am nici o solutie pana in prezent. Si caut de muuuuulti ani .. :|
M-as hazarda sa spun ca macar in 3 din 10 relatii exista problema asta daca nu si in mai multe !
Hai sa o rezolvam in pana mea ca nu degeaba am termiant Racovita :))
Sa-l sunam pe Bebe Mihaescu. Pe Dr Andrei :)) Trebuie sa mai fi scris cineva despre asta ca doar nu sunt atat de geniu
ideea e ca exista fel de fel de oameni cu care nu o sa fie neaparat la fel...sau,ma rog.dar ca o solutie rapida ...sa incercam sa nu mai fim atat de umani,ambitiosi,rationali.
I-am scris domnului profesor Marcu. Sper sa aiba timp sa citeasca si daca o va face sunt sigur ca ne va da o solutie.
Cred că pur şi simplu e o chestie care ţine de firea umană. Exista teoria aia veche care spunea că suntem atraşi de ce nu ne este permis. Dacă o reformulăm puţin, cred că putem face o teorie nouă. Ideea e că se pare că suntem mai mobilizaţi de chestiile negative şi de lipsuri decît de chestiile pozitive.
Anyway, nu prea am inspiraţie acum, deci nu ştiu cît de bine am reuşit să exprim ...
Am gasit un raspuns ... la care ma gandeam si eu dar nu eram sigur. O prietena ce m-a rugat sa-i pastrez anonimitatea spunea :
"avem nevoie de o perioada in care sa fim singuri. singuri singuri...no dating no flirting or somethin'"
Si eu ma gandeam ca acest dezechilibru e greu sa nu apara iar atunci cand se intampla pacatul trebuie corectat. Cu masuri fortate. Cu ceva in genul "pauza" dar nu chiar pauza. Pauza strica totul. Eventual o pauza in care 2-3-4 zile - 1 saptamana .. sa nu vorbiti si sa nu va vedeti dar totusi sa nu existe extraconjugalitate.
Dar asta e o masura foarte dura in stilul " taiem pensiile cu 15 % si salariile cu 25 % " :))
Trebuie sa mai fie solutii .. astept in continuare feedback si va multumesc foarte mult pentru ca incercati sa ajutati.
mmmmmm. Eu cred ca asta e doar triggerul..atunci cand observi ca persoana cealalta "te iubeste mai mult decat o/il iubesti tu pe ea/el", fie realizezi ca aveti moduri diferite de a iubi, sau te simti vinovat ca nu iubesti la fel de mult si iti dai seama ca she's not the one. Sau el..depinde de caz.
In al doilea rand... what about communication? Daca tii la cineva, si ti s-a intamplat de 13 milioane de ori in relatiile precedente acelasi lucru.. spune-i cand devine prea mult, cand ai nevoie de singuratate, cand ai nevoie de mai multa iubire... cauta motivele in TINE!! Inainte sa se strice totul.. din momentul cand a aparut prima urma de indoiala. Cred ca a da vina pe jocul de-a "cine iubeste mai mult" e doar o scuza si o modalitate de a generaliza, dar asta incerc sa fac si eu acum, asa ca fara cazuri concrete I guess we'll never know.
Am pornit aceasta teorie din experienta prorpie dar cu timpul am observat ca povestea se repeta si la altii cu foarte mici modificari. Si da .. e vorba de o generalizare aici pentru ca nu incerc sa-mi rezolv problema mea ci a mai multor persoane.
hmmm I agree with abbysine...e o problema care atunci cand apare, trebuie discutata si ajuns la o solutie de compromis; nu in toate cazurile e la fel, nu toti sunt dispusi sa faca aceste compromisuri, depinde de la om la om si de la relatie la relatie;
trebuie sa intelegi ca daca celalalt vrea sa fie cu tine mai mult iar tu il refuzi, se va simti neglijat, respins, singur; va considera ca nu ii acorzi destula importanta, ca nu e o prioritate pentru tine si ca-ti pasa mai mult de orice altceva decat de el/ea; plus posibilitatea de a se simti umilit/a din cauza ca il/o refuzi de repetate ori iar celalalt pare disperat, chiar intr-un moment cand e mai vulnerabil - el/ea iti spune ca te iubeste si are nevoie de tine, tu refuzi pentru ca esti pur si simplu coplesit;
cealalta persoana trebuie sa inteleaga faptul ca nu poti sa stai 100% din timp cu ea, ca mai ai si prieteni, job, parinti si tot felul de chestii pe care trebuie sa le faci si pe care le faceai si inainte sa fiti impreuna (de ex...nush, iesitul la o bere cu baietii sau jucat nush-ce joc o noapte intreaga, blah) - chestii care iti dau un sentiment de libertate, pentru ca le faci singur si numai pentru tine; trebuie sa inteleaga faptul ca ai nevoie de o gura de aer, ca exista viata si in afara celei de cuplu and they need to get one as well.
astea doua parti trebuie impacate cumva si numai prin comunicare cred ca se poate ajunge la asa ceva; de ex., petreceti o zi impreuna, dar seara iesiti cu prietenii - ea "cu fetili", tu cu baietii ;) sau invers - ziua cu ceilalti, seara cu voi; sau iesiti cu prietenii comuni, impusti 2 iepuri ;)- ca sa fii intr-o relatie ok cu cineva, totul trebuie sa fie firesc...sa va puteti simti bine unul cu altul si ca prieteni si ca iubiti;
incearca sa-i acorzi mai mult timp si sa intelegi ca nu e asa rau ca fii iubit si sa aiba cineva nevoie de tine :P nu incearca nimeni sa te forteze sa faci ceva neplacut; incearca sa-ti daruiasca din timpul si afectiunea lor :D iar ei trebuie sa se preocupe de viata si de sufletelul lor in continuare, indiferent de cum merge relatia de cuplu, pentru ca...there is life beyond that ;)) si o sa vada ca au cu ce-si umple timpul, ca poate si ei au nevoie de time alone dar poate nu realizau :)
iar daca dupa ce discutati chestiile astea nu se poate si nu se poate...asta e, n-a fost sa fie, ati incercat, la revedere, mai are balta peste :D
bine, ce am zis eu o doar o sugestie, a nu se interpreta ca o lectie sau o demonstratie gen "I know best `cause I`m better" - e doar o parere; fiecare face ce vrea, ce crede.
Too much love will kill you. Parerea mea :D
Iubirea este un sentiment pur,dupa parerea mea.Se zice ca este un dar lasat de Dumnezeu,poate asa e.Dar oare de ce ne-a lasat Dumnezeu acest dar?
Avand in vedere ca noi,oamenii nu suntem niste fiinte pure,ci din contra.Oare chiar putem simti adevarata iubire?Sau tot ceea ce simtim noi este pur si simplu,doar un sentiment pe care-l consideram a fi iubire..dar nu cred ca este asa,ceea ce simti noi cand ne indragostim nu este acea iubire pura,lasata de Dumnezeu pe acest pamant.M-am intrebat de multe ori ce cautam noi,oamenii pe pamanat,de ce exista Terra?Nu stiu daca parerea mea..e tocmai plauzibila,dar cred ca oamenii au fost creati si lasati pe acest pamant pentru a invata ceva,pentru a cauta ceva.Cred ca unul din scopurile noastre este acela de a invata sa iubim cu adevarat..sa simtim iubirea pura,adevarata iubire.
Sincer...nu prea cred ca avem sanse..avand in vedere ca omul este imperfect,iar iubirea este caracterizata de perfectiunea pura.
Multumesc Nina ! Ai descris foarte bine problema si da ai dreptate la fel cum are si Nichts zu sagen :)
Astept si alte pareri :) Vreau la sfarsit sa scriem o concluzie mare
Eu cred ca orice relatie parcurge niste stadii, de maturizare a relatiei....Ai citit dragostea dureaza trei ani? este geniala. Este normal ca intr-o relatie unul sa iubeasca mai intens si altul mai putin intens, insa ideal ar fi ca rolurile sa se schimbe din timp in timp. Iar o relatie nu inseamna doar pasiune, inseamna in primul rand parteneriat, prietenie, atentie, suport, empatie si respect, toate sustinute de o comunicare sustinuta pentru ca atunci cand dispare pasiunea aia oarba, exista riscul sa descoperim ca de fapt nu avem nimic si iubim o himera.
La inceputul relatiei avem tendinta de a trece cu usurinta peste lucrurile care ne deranjeaza pentru ca suntem indragostiti, din experienta pot sa spun ca exact lucrurile peste care am trecut la inceput au ajuns sa fie marea problema pana la final. Cu timpul uitam sa tinem alive chestiile care ne-au facut sa ne indragostim de persoana respectiva....si incepem sa ne indoim, sa cautam, sa scoatem rabojul cu toate lucrurile care ne-au deranjat si pe care nu le-am facut cunoscute and so on...NU exista relatie perfecta is sigura de asta, chiar si cu prietenii de-o viata ne mai certam din cand in cand, si cu toate astea nu ne despatim de ei....de ce? pentru ca intr/un fel sau altul relatiile oricare ar fi natura lor ne dezvolta, iar intr/o relatie de dragoste schimbul trebuie sa fie cu atat mai intens si bidirectional :)
PS: zic sa facem o afacere, sa aplicam pentru un proeict pe fonduri structurale ca sigur is multi cu probleme pe zona asta si facem si un ban si ne si dezvoltam.
aprob
Cand vine vorba de "dragoste", relatii etc in general lumea are tendinta sa metaforizeze totul, sa se gandeasca la asta ca la o poezie, sa foloseasca expresii de genul "mi-a frant inima", cand e clar ca inima n-are nici un fel de legatura cu ce s-a intamplat, pur si simplu e un organ responsabil cu alte chestii,implicat direct insa e creierul nostru si de aceea propun o alta abordare asupra acestei probleme: o abordare putin my new age in care invatam cum functioneaza creierul uman, in care invatam psihologie si cu ajutorul stiintei incepem sa ne intelegem pe noi, cum functionam si pe ceilalti si putem crea raporturi logice solide, adica relatii..nu un dans stupid in care nici noi nu intelegem de ce facem ceea ce facem.
Pentru inceput ceva interesant http://www.ted.com/talks/lang/eng/helen_fisher_studies_the_brain_in_love.html
"cand tu vei face un pas in fata, eu voi face unul in spate." cand tu gresesti eu te acopar, cand tu faci 3 pasi in spate eu o sa fac de asa natura incat sa nu simti ca ai gresit :) "echilibru" da ? :) "Daca deodata tu o sa simti mai multa nevoie de a ma iubi" aici este o exagerare tipic masculina gen "burlac pana la moarte si inapoi" (parerea mea) . "O sa simti ca nu iti este satisfacuta nevoia de mine" -vs- "Si cu cat o sa ceri mai mult eu o sa ma departez mai tare" aici intervine buna noastra comunicare in care burlacul din tine arde explicand ce si cum dar mai ales de ce :) Nu mi se pare o problema extraordinara, doar ca parte din gandirea ta trebuie sa o impartasesti (prin viu grai sau limbajul semnelor dar ce sa mai zic pricepi tu ca doar ai terminat somitatea de Racovita )
8 minute si 23 de secunda asculta si patrunde in esenta.
Incepand de la 4.40.
Aici e raspunsul !
Succes!
http://www.youtube.com/watch?v=A3yPW4emAis&feature=player_embedded
Eu cred ca pana la urma ceea ce face o relatie intre doi oameni sa existe/reziste/evolueze este limbajul de iubire in care vorbesc amandoi. Stateam si ma gandeam la ceea ce ti-a spus dr. Andrei, initial nu am vrut sa-i dau dreptate dar privind in trecutul meu mi-am dat seama ca are. Am crezut mereu ca de fapt atractia dintre mine si alti oameni se datora chestiilor pe care le aveam in comun. De fapt erau doar activitati comune. Limbajele noastre de iubire erau diferite. Si atunci s-a intamplat ceea ce ai descris tu foarte bine mai sus. Nevoia mea de afectiune nu a fost satisfacuta. Nici nevoia celuilalt nu a fost satisfacuta si atunci s-a simtit sufocat pentru ca nu-i comunicam dragostea pe limba lui ci pe a mea. A facut poc!
Am fi putut invata unul limbajul celuilalt dar din nefericire fiecare om crede ca felul in care iubeste este cel corect si atunci nu considera necesar a mai schimba nimic. E corect pentru noi, nu si pentru celalalt...
Si inca o chestie pe care o cred. Fiecare individ trebuie sa evolueze din punct de vedere spiritual. Daca amandoi cad de comun acord sa evolueze impreuna, poate ca dezastrul poate fi evitat. Asta presupune multa intelegere, dar atata timp cat partenerul te trimite la psiholog doar pentru ca ai dezvoltat un concept nou despre viata pe care nu numai ca nu ar putea sa-l accepte ca fiind valid dar nici nu vrea sa-l auda ... e grav!
Mi-am propus de data asta sa iubesc fara sa cer nimic in schimb, fara sa astept nimic in schimb si fara sa fiu geloasa. Cred sincer ca daruind fara sa ceri te poate face cu adevarat fericit.
Dupa cum observi, in dimineata asta m-am trezit cu chef de "aberat" :))))
Vezi...e greu...iubirea e atat de frumoasa si atat de grea de suportat.Binecuvantati sunt cei care o cunosc si totodata ei au o cruce grea de purtat.
Iar dansul asta...cum spui tu... devine obositor? o sa fie "prea mult"? Cat de greu e sa gasesti un ritm potrivit si sa-l mentii? Caci stii si tu, orice masura conteaza in dansul asta. Pastrezi ritmul sau iesi. SI atunci cand partenerii se calca pe picioare? Si cand unul oboseste? Ce faci? Continui dansul de dragul celuilalt sau te uiti linistit si resemnat de pe un scaun?
oricum, ai vazut si tu, fiecare persoana are ritmul ei, cerintele ei...
Asta e, iubirea a fost mereu un subiect important, o poveste tumultoasa si o parte importanta a vietii. Caci poate sa te doara dar nimic nu e mai frumos decat iubirea:)
toata problema pleaca de la faptul ca suntem egoisti. daca am stii sa ne oprim la timp, sa nu continuam in egoism si sa luam o decizia care sa o priveasca si pe persoana de langa noi, nu am mai ajunge la despartiri dureroase. asta daca intr-adevar persoana cealalalta merita efortul, la fel ca si relatia in care suntem.
e simplu: mie nu imi place ca nu primesc destul si eu dau mai mult iar pe partener il sufoc, ok, fac un pas in spate, ii arat in continuare ca inseamna ceva pentru mine, dar nu toata ziua. sau ma simt sufocat si mi se reproseaza ca sunt prea distant, incerc sa fiu mai atent, aratandu-i ca tin la el/ iubesc, in masura in care sunt sincer cu mine si cu partenerul/a meu/mea.
eu asa vad rezolvarea: sinceritate si tolerenta, fara pic de egoism. la mine a mers...si merge. si sper sa mearga in continuare.
eu nu sunt de acord cu ceea ce ai spus tu aici. intr-adevar, intotdeauna intr-o relatie, unul iubeste mai mult decat celalat, fapt dovedit de-a lungul vietii....insa:
O relatie se desfasoara dupa principiul schimbului in care fiecare participant este indreptatit sa isi manifeste interesele si sa isi atinga obiectivele. Modul specific de realizare este surprins in sintagma: „ca sa primesti, trebuie sa dai“, sau in formula „castig–castig“. Deci, atat timp cat unul dintre parteneri ofera, celalat la randul lui se simte oarecum "obligat" sa ofere si el ceva in schimb, ca multumire pentru ceea ce a primit. Este o chestiune de reciprocitate. Cand primesti oferi.
Problema este ca acest schimb nu poate dura la nesfarsit. La un moment dat, unul dintre parteneri simte ca nu mai are nevoie de nimic de la celalat, si atunci nu mai ofera nimic, pentru ca celalat sa nu se mai simta obligat sa ofere ceva in schimb. Si aici apare problema.....care duce la tot ce-i mai urat....deoarece schimbul intre parteneri a incetat.
Acum e timpul negocierii, al reinventarii...
In acest moment, cuplurile au doua alternative: fie se despart, fie trec la un alt nivel, cu noi provocari, in care sa simta nevoia sa ofere si sa prieasca, intr-un cuvant, sa faca schimb
E simplu. Tu te indepartezi pentru ca ai nevoie de timp cu tine. Ea te sufoca pentru ca te vede ca te indepartezi. Ea se sperie si nu-si da seama ca tu o sa te intorci inapoi dupa ce ti-ai satisfacut nevoia de a fi cu tine. Se sperie pentru ca ea nu prea simte nevoia sa fie cu ea decat atunci cand e ranita, dezamagita sau debusolata.
Solutia: tu trebuie sa intelegi nevoia ei de siguranta si sa ii dai asigurarea (in repetate randuri) ca pe ea o iubesti si ca totul o sa fie ok, chiar daca te indepartezi o perioada de ea; ea trebuie sa inteleaga nevoia ta de autonomie si sa te lase sa "respiri".
Cert e ca asa cum caruta nu merge fara roti, nici relatia nu o sa mearga daca nu respecta ambii parteneri "intelegerea", oricata iubire ar exista. Si la o adica, compromisul nu e tot o dovada a iubirii?
Pare simplu, dar sa ne bagam pula in ea de teorie! Ce facem cu practica?
Post a Comment